Stamora Germană, Timiș – O acțiune nemernică a lăsat stația de autobuz recent modernizată din Stamora Germană în întuneric, după ce un stâlp de iluminat cu panou solar a fost furat de către necunoscuți. Incidentul a avut loc chiar pe Drumul European E70 (DN59), aducând un prejudiciu nu doar material, ci și comunității care folosește această stație pentru a face naveta.
Primăria Moravița, responsabilă pentru modernizarea stației, a reacționat vehement la fapta infracționată. Prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, administrația locală și-a exprimat șocul față de gestul „neomenesc” și a lansat un apel către comunitate să contribuie cu informații care ar putea duce la prinderea hoților.
Postarea Primăriei Moravița a evidențiat indignarea față de actul săvârșit: „Nu cred că îl putem numi om pe acela care a furat stâlpul cu iluminat solar, nu se gândește că acel stâlp era pus acolo pentru persoanele care fac naveta și stau în stație pe întuneric??? Noi așa ceva nu am mai văzut și nu ne vine să credem că există atâta răutate printre noi. Cum să furi până și stâlpul de iluminat???”
Primarul a asigurat comunitatea că vor fi luate măsuri pentru identificarea și pedepsirea făptașilor. „Vă rugăm pe cei care ați observat că lipsește acel stâlp să ne anunțați cam de când nu mai este acolo, deoarece vom urmări camerele de supraveghere și cel care a făcut această răutate va plăti!!!”
Furtul stâlpului de iluminat solar nu afectează doar siguranța locuitorilor, ci și eforturile de a promova soluții ecologice în comunitate. Primăria își exprimă speranța că comunitatea va răspunde la apelul lor și va contribui la prinderea infractorilor pentru a restabili lumina în stație.








